Există nenumărate moduri prin care îți poți decora grădina, astfel încât aceasta să arate excepțional. Decorarea cu piatră naturală este, în continuare, una dintre cele mai utilizate soluții, fiindcă poate schimba, în totalitate, felul în care arată spațiul verde și nu numai. Dacă și tu cauți o soluție de amenajare a grădinii, folosind piatra naturală, iată 10 moduri prin care poți face acest lucru cu ușurință. 

1. Delimitează spațiile verzi

Acolo unde ai spații verzi, pe care vrei să le evidențiezi într-un mod cât mai elegant, piatra decorativă este o soluție foarte avantajoasă. Poți încerca chiar și jocuri de culoare, mai ales, că acum poți comanda piatra decorativa și nu mai trebuie, efectiv, să mergi tu să o achiziționezi.

2. Realizează acoperiri pentru copaci

Dacă ai arbuști și copaci și vrei ca aceștia să arate cu mult mai bine, poți delimita zona rădăcinilor folosind o formă geometrică, în care, mai apoi, poți adaugă piatra decorativă. Folosește și pietriș, pentru realizarea modelelor, și vei obține și o pată de culoare. 

3. Realizează contragreutăți pentru balansoarele de grădină

Deși, în mod normal, aceste elemente nu au nevoie de susținere în plus, ele vor avea nevoie, cu siguranță, de ceva decor. Așa că, realizează un covor din piatră naturală la baza unui balansoar de grădină, jucându-te chiar cu texturile și cu trecerile de la gazon la piatră decorativă. 

4. Realizează substraturi elegante pentru ghivecele cu flori

Dacă ai ghivece de mari dimensiuni, poți opta pentru piatră naturală mărunțită, ca să acoperi pământul. În acest fel, vei păstra umiditatea, dar, și o parte din căldură, și vei realiza și un substrat deosebit pentru plantele tale. Acest lucru poate fi realizat, cu ușurință, pentru brazi decorativi sau alte plante în ghivece de mari dimensiuni, dar și pentru ghivecele mici, așezate la sol.

5. Decorează cu simboluri

Știai cu siguranță de simbolul binelui și al răului, de partea feminină, din fiecare dintre noi, și de partea masculină, de Anima și Animus, iar lista simbolurilor poate rămâne deschisă. Tot ceea ce ai de făcut este să alegi piatra decorativă în culorile potrivite și să te ocupi de o amenajare ca la carte. 

6. Decorează aleile de acces

O idee foarte bună de utilizare a pietrei decorative este realizarea acoperirii aleilor de acces. În acest fel, ele vor fi vizibile și, mai mult decât atât, vor fi și foarte frumoase. 

7. Realizează forme din piatră decorativă

Dacă îți plac ideile jucăușe, gândește-te la diverse forme pe care le poți realiza din piatră. Forme geometrice, inimioare sau floricele îți vor aduce un plus, din punct de vedere vizual, grădinii tale.

8.  Realizează un peisaj natural

Piatra naturală poate fi un decor nemaipomenit pentru un decor de grădină care să întruchipeze o cascadă sau un râu. Vei avea nevoie de piatra decorativă și de un pistol cu silicon, dar și de vopsea, pentru a da culoare apei false.

9. Realizează borduri decorative

Poți realiza linii fine de bordură, de-a lungul aleilor, folosind piatră decorativă multicoloră sau uni, după preferințe. Dacă, de-a lungul acestor borduri, ai plantat și flori, atunci le poți integra și pe acestea, realizând, astfel, un decor natural folosindu-te de paradoxul „floare crescută din piatră”. 

10. Semnalizează gardurile

Acolo unde ai garduri de grădină, care împrejmuiesc zone care nu trebuie traversate, te poți folosi de piatra decorativă pentru a atrage atenția asupra acestui lucru. 

Acestea sunt doar câteva idei despre cum poți folosi piatra decorativă în grădina ta, însă, cu siguranță dacă te vei gândi, vei găsi mult mai multe. În definitiv, limita este doar creativitatea ta și originalitatea în a-ți decora spațiul, după bunul plac.