Productivitatea și confortul la birou sunt influențate de foarte mulți factori, printre care și mediul de lucru. De la lumina din încăpere, până la temperatură, fiecare detaliu contează.
Dacă ești manager și vrei să le oferi angajaților un spațiu primitor și familiar sau dacă tu însuți ești angajat și vrei să te simți mai bine la birou, urmează sfaturile de mai jos.
1. Scapă de dezordine
Un birou dezorganizat este principala cauză pentru care angajații se pot simți inconfortabil și, prin urmare, deloc productivi.
În cazul în care, atunci când intri în încăpere, totul este dezordonat și înghesuit, este timpul să iei măsuri rapide.
Delimitează clar fiecare spațiu, investește în dulapuri și cutii pentru depozitare. Asigură-te că există suficiente cuiere, pentru a evita păstrarea hainelor și a genților pe spătarele scaunelor sau pe podea.
De asemenea, gestionează eficient situația zecilor de cabluri încurcate de sub sau pe lângă birou, cumpărând organizatoare speciale, pe care să le etichetezi corespunzător.
2. Asigură confortul fizic
Organismul uman nu poate funcționa în parametri normali atunci când nu îi sunt îndeplinite nevoile de bază. De aceea, trebuie să te asiguri că spațiul în care lucrezi îți oferă tot ce ai nevoie în materie de confort.
De exemplu, scaunul de birou este unul dintre aspectele esențiale. O poziție incorectă a coloanei vertebrale îți poate produce neplăceri pe termen lung, așa că investește în scaune de conferință comode și ergonomice.
Totodată, asigură-te că ai în apropiere o sursă de apă și că temperatura din cameră este potrivită pentru o zi de muncă. Corpurile de iluminat sunt și ele la fel de importante, așa că folosește cât mai mult lumina albă. Aceasta imită cel mai bine lumina naturală, atunci când aceasta nu este disponibilă.
3. Personalizează biroul
Un mediu primitor este acela care te face să te simți ca acasă. De aceea, personalizarea spațiului în care lucrezi este esențială pentru o stare de spirit pozitivă.
Fie că îți pui pe birou câteva fotografii cu tine și cei dragi sau îți decorezi spațiul cu obiecte ce îți aduc aminte de pasiunile tale, integrează-ți personalitatea prin cât mai multe elemente.
4. Introdu natura în spațiul de lucru
Nimic nu este mai calmant și mai primitor decât un spațiu în care există elemente din natură. Păstrează o vază cu flori proaspete pe birou sau optează pentru câteva ghivece suspendate sau așezate pe pervaz.
Plantele naturale îți vor oferi mai multă energie și entuziasm. În plus, atunci când iei o pauză, privește-le pentru a-ți relaxa ochii expuși îndelung la ecrane și monitoare.
5. Activează toate simțurile
Dacă vrei, într-adevăr, un birou primitor, nu numai aspectul vizual contează. Secretul stă în detalii, așa că stimulează toate simțurile, prin câteva trucuri simple.
Mirosurile din jur sunt extrem de importante, așa că poți folosi odorizante de camera sau chiar uleiuri esențiale destinate concentrării și bunei dispoziții. Aromele de citrice (lime, portocală, lămâie) stimulează secreția de endorfine, menta energizează, iar busuiocul contribuie la concentrare și atenție.
De asemenea, muzica în surdină poate fi cu adevărat benefică. O poți asculta în căști, pentru a nu îi deranja pe cei din jur, sau o poți difuza în boxe, în lounge sau la bucătărie. Optează pentru piese fără versuri, cu un tempo mediu, care să binedispună și să energizeze.
Așadar, pune în practică toate aceste recomandări și vei observa îmbunătățiri imediate în spațiul de lucru.