Dacă radiatoarele nu sunt îngrijite în mod corespunzător și nu sunt aerisite, nu vor atinge randamentul termic prevăzut de producător și vor elibera o cantitate mai mică de energie termică.
Acest lucru afectează întreaga instalație de încălzire, scade nivelul de confort din locuință și conduce la creșterea costurilor, deoarece vom fi tentați să creștem temperatura la centrală, pentru a obține mai multă căldură în casă. Îți explicăm în continuare ce trebuie să știi despre aerisirea corectă a caloriferelor, ca să te bucuri de eficiența lor maximă.
De ce trebuie să aerisești caloriferele
Indiferent că este vorba de o centrală termică proprie sau una de bloc, în timpul verii, când caloriferele sunt închise, există posibilitatea să se creeze bule de aer, pentru că apa nu mai circulă prin instalație. Ele înlocuiesc volumul de agent termic, pentru că aerul este mai ușor și se ridică în interiorul caloriferelor, iar radiatoarele se încălzesc doar parțial sau chiar deloc.
În acest caz, deși nu vei avea locuința încălzită, vei plăti integral sau chiar mai mult la factura la energie termică. Existența aerului în calorifere afectează fluxul de agent termic în circuitul de încălzire, de aceea este necesară eliminarea lui, pentru a permite radiatorului să funcționeze la capacitate maximă.
Când este recomandată aerisirea caloriferelor
Dacă folosești un sistem de încălzire cu calorifere trebuie să știi că aerisirea este parte integrantă din procesul de mentenanță a acestor echipamente. Chiar dacă folosești radiatoare de fontă, oțel sau aluminiu, principiul de funcționare este același și implicit, operațiunea de aerisire este necesară pentru oricare dintre ele, fără a ține cont de materialul din care sunt realizate.
În general, aerisirea caloriferelor se face înainte de sezonul rece sau la câteva zile după ce a fost pornită instalația de încălzire. Acest moment din an coincide cu jumătatea lunii octombrie, deoarece atunci încep să se înregistreze mai des temperaturi sub 10 grade Celsius.
Însă nu este neapărat o regulă, pentru că există și anumite semne care îți pot indica necesitatea aerisirii caloriferelor. Astfel, trebuie să elimini aerul din radiatoare dacă observi că se încălzesc doar parțial, în partea de jos sau de sus, în cazul în care din interiorul lor se aud zgomote neobișnuite ori atunci când au fost efectuate reparații la centrala termică și a scăzut presiunea apei din instalație.
Cum se aerisesc caloriferele
Spre deosebire de alte lucrări la sistemul de încălzire, aerisirea radiatoarelor nu necesită ajutor din partea unui specialist, pentru că este vorba de un proces extrem de simplu. Trebuie să știi că, în situația unei centrale termice proprii, această operațiune se execută cu sistemul oprit.
Ai nevoie de câteva instrumente, respectiv chei pentru robinetele caloriferelor, șurubelniță, un vas pentru colectarea apei din calorifere și o lavetă. Se oprește apoi alimentarea cu apă a radiatoarelor prin închiderea robinetelor de tur și retur, pe care îi vezi la capetele caloriferului, unul în partea de sus și celălalt jos.
Sub aerisitor, și anume valva amplasată în partea opusă robinetului de tur, se pune vasul pentru scurgerea apei, după care se deschide valva cu șurubelnița, un imbus sau o cheie specială, în funcție de calorifer. Odată deschisă aerisirea, va curge apă cu aer, iar pentru a echilibra presiunea se dă drumul ușor la robinetul de retur. Când apa nu va mai avea nici o bulă de aer și curge în flux continuu, poți închide aerisitorul. Se deschide la maximum robinetul de retur și apoi și cel de tur, iar aerisirea a fost completă.
Verificarea aerisirii caloriferelor se face prin pornirea sistemului de încălzire. În situația în care fiecare radiator se încălzește integral, eliberează căldură unitar și nu există scurgeri de apă pe nicăieri, înseamnă că aerisirea a fost făcută cu succes. De asemenea, la finalul operațiunii se restabilește presiunea apei în centrala termică, prin intermediul robinetului de umplere al acesteia.
Aerisirea caloriferelor trebuie făcută în fiecare an. Prin această operațiune simplă, prelungești durata de viață a echipamentelor, reduci costurile de consum pentru centrala termică, crești eficiența termică a radiatoarelor și nivelul de confort din locuință.