Descifrarea acestor expresii reprezintă un pas important în înţelegerea emoţiilor din spatele lor şi, implicit, în recunoaşterea unei minciuni.

Personajul principal al serialului este inspirat de celebrul profesor Paul Ekman, a cărui muncă de cercetare are ca obiectiv decodificarea emoţiilor prin "citirea" microexpresiilor faciale.

Editorii de la Huffington Post au realizat o listă cu şapte puncte-cheie de luat în calcul pentru "a citi" emoţiile unei persoane şi pentru a detecta o minciună:

Studiază microexpresiile faciale. Sunt uşor de citit şi există mai multe resurse care te pot învăţa să le interpretezi în doar câteva ore, cum ar fi chiar site-ul personal al lui Ekman.

Limbajul nonverbal este esenţial. Acordă o atenţie specială picioarelor interlocutorului. Joe Navaro, un fost interogator FBI, a menţionat în cartea lui, "What Every Body Knows", că primele lucruri pe care le verificau în calitate de interogatori erau picioarele.

Orientarea acestora spre exterior ar putea însemna că persoana respectivă vrea să plece, în vreme ce picioarele aşezate confortabil ar putea arăta că vrea să rămână.

Ascultă cu atenţie. Ceea ce spune interlocutorul şi felul în care o spune nu se potrivesc de fiecare dată. Este uşor să spui ceva diferit de ceea ce vrei să spui de fapt, dar felul în care o spunem ne dă adesea de gol adevărata intenţie.

Investighează, dar urmează-ţi instinctul. Prima ta impresie, care apare înainte ca raţiunea să intervină şi să tulbure apele, este valoroasă. Ia mereu în considerare felul în care te-ai simţit la prima vedere a situaţiei. Chiar dacă până la urmă nu vei rămâne la impresia respectivă, se poate dovedi o informaţie esenţială.

Interesează-te de o a doua opinie. Varianta logică ar fi un prieten. De multe ori, când suntem implicaţi într-o situaţie, nu mai observăm faptele evidente. Părerea cuiva în care ai încredere şi care nu e direct implicat în caz poate fi un aspect hotărâtor.

Recunoaşte-ţi limitele. Puterea de observaţie este la cel mai scăzut nivel atunci când eşti obosit. Conştientizează când eşti obosit şi alege să continui într-un moment mai potrivit.

Menţine-ţi mintea şi spiritul ascuţite. Lucrează-ţi corpul, formează-ţi o alimentaţie corectă şi adaugă la dieta ta suplimente care pot ajuta memoria şi puterea de concentrare.