Astfel, rapperul T.I. a primit 704.000 de dolari, iar Robin Thicke şi Pharrell Williams au câştigat peste 5 milioane de dolari fiecare, potrivit datelor publicate în timpul procesului cu familia cântăreţului Marvin Gaye, relatează The Hollywood Reporter.
Cei trei sunt daţi în judecată pentru plagiat de familia cântăreţului, care susţine că există similitudini între melodiile "Blurred Lines" şi "Got to Give It Up", cea din urmă fiind lansată de Marvin Gaye.
Membrii familiei lui Marvin Gaye cer bani din vânzările melodiei, turneele în care aceasta a fost interpretată, precum şi despăgubiri.
Potrivit unor mărturii din partea experţilor instanţei de judecată din Los Angeles, cântăreţul Robin Thicke a primit 5,66 milioane de dolari din profitul melodiei. De asemenea, Pharrell Williams a câştigat 5,15 milioane de dolari, din care 4,3 de dolari din drepturi de autor şi 860.000 de dolari din drepturi de producător.
Citeste mai mult pe Mediafax.ro