Viaductul Millau, Franţa
Deschis în 2004, desupra văii râului Tarn, din Franţa, podul devenea cea mai înaltă construcţie de acest gen din lume. Viaductul Millau este un pod hobanat, are o lungime de 2.460 de metri, iar distanţa dintre punte şi valea de dedesubt este de 271 de metri.
Unul dintre cei şapte piloni din beton se ridică până la 343 de metri, fiind mai înalt decât turnul Eiffel. Construcţia face parte din autostrada care leagă Parisul de Montpellier. Deşi scopul acestuia este să scurteze traversarea văii, nu ar strica să vă opriţi şi să admiraţi această construcţie elegantă, spune Jonathan Glancey, conform BBC.
Podul Hohenzoller, Köln, Germania
Hohenzollernbrücke, aşa cum este numit de localnici, a fost ridicat între 1907 şi 1911, în locul unui pod mai vechi, care a fost demolat. Botezat în cinstea familiei Hohenzollern, ai cărei membri au condus şi ţara noastră, până în 1947, podul are o lungime totală de 409 metri şi o deschidere maximă de 167 de metri.
A fost unul dintre obiectivele strategice importante în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar structura a fost bombardată constant şi, până la urmă, distrusă de nemţi înainte de asaltul Aliaţilor.
Hohenzollernbrücke a fost reconstruit rapid şi redeschis circulaţiei pietonale încă din 1948. Podul se află în imediata apropiere a domului din Köln, fapt care întăreşte renumele de "catedrale ale industriei" pe care îl aveau construcţiile feroviare înainte de Primul Război Mondial, spune Glancey.
Podul de cale ferată Forth, Scoţia
Podul, care leagă oraşele Edinburgh şi Fife, a fost început în 1883 şi terminat şapte ani mai târziu, cu costul a 98 de vieţi omeneşti. Forth Bridge, numit uneori Forth Rail Bridge, pentru a nu se confunda cu podul rutier cu acelaşi nume, aflat în apropiere, are o lungime totală de 2.528 de metri.
Construcţia este considerată o bijuterie arhitecturală chiar şi astăzi, la mai mult de 120 de ani de la inaugurare, şi apare chiar şi pe bancnota de 20 de lire sterline, din Scoţia.
Viaductul SiMingYi, Mongolia
Calea ferată Jitong, care se întinfe pe aproape o mie de kilometri, a fost inaugurată în 1995. Pentru că linia străbate o zonă bogată în cărbune, autorităţile au luat decizia să utilizeze locomotive cu aburi, o imagine rar întâlnită în transportul feroviar contemporan.
Unul dintre locurile cele mai potrivite pentru a admira flota ieşită din comun era trecătoarea Jingpeng şi, în special, viaductul SiMingYi. Deşi structurile au rămas în picioare, locomotivele cu aburi, care dădeau farmecul liniei ferate, au fost retrase în 2005.
Trift Bridge, Elveţia
Trift Bridge este cel mai lung pod destinat exclusiv traficului pietonal din munţii Alpi. Acesta asigură traversarea lacului Trifsee, de lângă Gamden, Elveţia. Are o lungime de 170 de metri, o înălţime de 100 de metri şi atrage peste 20.000 de vizitatori anual.
Podul a fost proiectat de firma Ingenieurbüro Hans Pfaffen şi este gândit să reziste vântului puternic din munţi, care ajunge şi la 200 de kilometri pe oră.
Podul transportor Tees, Middlesbrough, Anglia
Construcţia, care leagă oraşul Middlesbrough de Port Clarence, a fost inaugurată în 1911. Vagonul ori gondola care se deplasează de-a lungul structurii poate să transporte 200 de persoane şi 9 autoturisme.
Cu o lungime 259 de metri şi la o înălţime de aproape 70 de metri deasupra râului Tess, podul nu asigură neapărat o traversarea rapidă, ci una spectaculoasă, chiar şi la mai mult de o sută de ani de la inaugurare.
Golden Gate, San Francisco, Statele Unite
Podul Golden Gate este o structură suspendată care traversează strâmtoarea Golden Gate pe o distanţă de 4,8 kilometri, făcând legătura între Golful San Francisco şi ţărmul Oceanului Pacific. Golden Gate Bridge este unul dintre cele mai cunoscute simboluri pe plan internaţional ale oraşului San Francisco, ale statului California şi ale Statelor Unite ale Americii.
De la inaugurarea podului, în 1937, peste 1.400 de persoane s-au sinucis aruncându-se în ocean de pe structură. Din acest motiv, autorităţile au decis să amplaseze o plasă care să împiedice astfel de tentative.
Pont du Gard, Franţa
Cea mai veche construcţie de pe listă, Pont du Gard este un fost apeduct roman, care străbate râul Gardon, în apropiere de Remoulin, în sudul Franţei. Parte a apeductului Nîmes, care avea o lungime de 50 de kilometri şi alimenta cu apă oraşul cu acelaşi nume, podul a fost construit în secolul I, probabil între anii 40 şi 60.
Pont du Gard este cel mai înalt apeduct roman, cu o înălţime de 49 de metri, şi are o lungime actuală de 275 de metri, deşi, iniţial, se întindea pe 360 de metri.
Structura a fost restaurată în secolul al XIX-lea, în timpul lui Napoleon al III-lea şi este una dintre atracţiile turistice importante din Franţa, la aproape două mii de ani de la inaugurare