Tabloul a făcut parte din colecţia de artă a doctorului Ioan Chisăliţă, din Sibiu, care a cuprins 20 de lucrări semnate de unii din cei mai valoroşi pictori români - Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Capodoperele pictorului Theodor Aman au rescris istoria Vechilor Maeştri pe piaţa de artă românească, marţi seară, în licitaţia organizată de Artmark la Athénée Palace Hilton din Bucureşti.
Pictura "Veneţiană", cu dimensiuni de 23,5x14 centimetri, fusese evaluată de specialişti la preţul de 15.000 - 25.000 de euro. În licitaţia de marţi seară, patru tablouri semnate de Aman au fost vândute cu un preţ total de 112.000 de euro, aproape dublu faţă de estimările specialiştilor.
În urma rezultatelor obţinute în licitaţia de marţi, cota artistului Theodor Aman a crescut foarte mult în Indexul pieţei de artă, ceea ce, pentru colecţionarii profesionişti, reprezintă o confirmare pentru trendul curent în piaţă, soliditatea investiţiei în Vechii Maeştri ai picturii româneşti (sec. XVIII-XIX).
În prezent, recordul absolut de preţ pentru o pictură românească vândută într-o licitaţie autohtonă îl deţine tabloul "Două fete", semnat de pictorul Ştefan Luchian, adjudecat pentru 300.000 de euro la un eveniment organizat de casa Goldart din Capitală în aprilie.
Alte opere valoroase din Colecţia Dr. Ioan Chisăliţă care au atins preţuri ridicate în licitaţia de marţi seară au fost: Ştefan Luchian - 55.000 de euro, pentru "Interior cu garoafe", şi Nicolae Grigorescu - 50.000 de euro, pentru "Ciobănaş pe Valea Doftanei".
Sesiunea de licitaţii rezervată de Artmark sfârşitului de mai continuă, pe 30 ale lunii, cu Licitaţia "Cei mai iubiţi dintre pământeni", dedicată Zilei Copilului, eveniment aflat la a treia ediţie.