Actorul a spus că, impresionat de frumuseţea româncei, a invitat-o imediat într-o călătorie în Islanda. "Am fost impulsiv. Însă nu chiar atât de impulsiv.
Am avut o presimţire bună", a spus Gerard Butler, informează stirileprotv.ro.
El a cunoscut-o pe Madălina Ghenea, în vârstă de 24 de ani, în timpul filmărilor pentru reclama la lame de ras Super Max, un brand din Dubai.
Dacă până de curând relaţia dintre Ghenea şi Butler a fost doar un zvon, fotografii ediţiei italiene a Vanity Fair i-au surprins recent pe cei doi în ipostaze tandre şi intime. Mai multe fotografii vor fi publicate în ediţia revistei care va apărea pe 24 octombrie.
Mădălina Ghenea şi Gerard Butler au fost împreună la cumpărături, au mâncat stridii şi s-au sărutat în public.
Potrivit vanityfair.it, Mădălina Ghenea scria pe Twitter, în urmă cu câteva zile: "Sunt cea mai fericită femeie din lume".