"Nu am avut intenţia să-mi împuşc prietena, pe Reeva Steenkamp. Dezmint acuzaţiile în termenii cei mai fermi. Reeva mi-a telefonat şi mi-a propus să cinăm în linişte.
În 13 februarie, la ora 22.00, noi eram în camera noastră, ea făcea yoga, iar eu mă pregăteam să mă uit la televizor" , a citit avocatul Barry Roux.
"Eram foarte îndrăgostiţi, nu puteam fi mai fericiţi de atât. Ea mi-a făcut un cadou, dar mi-a spus că nu-l pot desface decât a doua zi", de Valentine's Day, a continuat reprezentantul lui Pistorius, moment în care sportivul a izbucnit într-un plâns nervos.
"Trebuie să vă păstraţi calmul şi să vă concentraţi la ceea ce s-a întâmplat", i-a spus judecătorul lui Pistorius.
După o scurtă întrerupere a audierilor, timp în care atletul s-a liniştit, avocatul a reluat citirea depoziţiei.
Sportivul susţine că a auzit noaptea (n.r. - în jurul orei 03.00) zgomote în baie şi că, speriat, a luat arma şi a tras în direcţia toaletei, după care a strigat la prietena sa să cheme poliţia, realizând ulterior că aceasta nu era în pat.
"Am fost deja o victimă a ameninţărilor. Din acest motiv ţin o armă calibrul 9 mm sub patul meu. Nu există grilaje la fereastra toaletei. Cineva a intrat în casa mea. Era întuneric. Am resimţit o frică teribilă crezând că e vreunul în toaletă. Cum nu aveam protezele la îndemână, m-am simţit foarte vulnerabil (...) Am tras în uşa toaletei şi am strigat" , a citit în continuare avocatul.
"M-am întors în pat şi am văzut că Reeva nu era. Mi-am pus protezele şi am mers pe balcon să cer ajutor", a mai spus el.
Potrivit versiunii prezentate, după ce a deschis uşa toaletei cu o crosă de cricket, Pistorius a telefonat paznicilor reşedinţei sale şi apoi a fugit pe scări cu Reeva în braţe. "Mi-am spus să nu mai aştept salvatorii, să încerc să ajung la spital. Reeva era fără cunoştinţă, dar încă în viaţă", a mai povestit sportivul în declaraţia sa.
În declaraţia acuzatului, nu se face referire la vreo dispută avută în timpul serii cu prietena sa, aşa cum susţine poliţia, care se bazează pe o reclamaţie a unor vecini.
Judecătorul i-a cerut sportivului să confirme conţinutul declaraţiei sale, iar acesta a făcut-o cu o voce stinsă. În cadrul audierilor de marţi, a fost citită de către avocatul apărării şi depoziţia unui prieten al lui Pistorius, care a susţinut că nu i-a văzut nicodată pe cei doi certându-se.
Dimpotrivă, Oscar avea în plan să o ceară în căsătorie pe Reeva, a adăugat martorul.
Depoziţia lui Pistorius, prin care îşi susţine cererea de a fi eliberat pe cauţiune, include o descriere a bunurilor pe care le deţine: reşedinţa unde a avut loc crima, în valoare de circa 420.000 de euro, alte două locuinţe în Pretoria în valoare totală de circa 135.000 de euro, un teren într-o staţiune balneară, Langebaan, şi venituri de 470.000 de euro pe an.
În schimb, versiunea prezentată de procurori în faţa judecătorului arată că Oscar Pistorius şi-a ucis cu premeditare prietena.
"Victima a fost împuşcată de trei ori în timp ce era în baie, iar uşa toaletei a fost distrusă din exterior. Credem că uşa era închisă cu cheia", a declarat procurorul Gerrie Nel.
În locuinţa sportivului nu erau decât două persoane în momentul comiterii crimei, a adăugat el. "Şi-a pus protezele, a mers şapte metri şi a tras. A împuşcat o femeie inocentă, neînarmată. A tras de patru ori. Acuzatul i-a spus surorii lui că a crezut că era un hoţ. De ce s-ar închide un hoţ în toaletă?", a continuat procurorul.
Marţi după-amiază, audierile de la tribunalul din Pretoria au fost amânate pentru ziua următoare, de la ora locală 09.00.
Conform procedurilor, parchetul a cerut răgaz pentru a studia depoziţia ataşată la dosar de apărarea campionului paralimpic.
Pistorius riscă pedeapsa cu închisoare pe viaţă dacă se va dovedi că şi-a ucis cu premeditare prietena.