Morrissey, fostul solist al trupei The Smiths, un nume major în muzica rock din anii 1980, a fost internat vineri în Beaumont Hospital dintr-o suburbie a oraşului Detroit, a precizat purtătoarea sa de cuvânt, Lauren Papapietro.

Din cauza unei alte probleme medicale, Morrissey, în vârstă de 53 de ani, îşi anulase deja concertul de joi seară din oraşul Flint, din statul Michigan.

Din acelaşi motiv, artistul îşi amânase concertul de vineri seară din Minneaolis şi pe cel de sâmbătă seară din Chicago.

Nu este cunoscută pentru moment data la care va fi externat cântăreţul britanic.

Morrissey, printre ale cărui piese de succes se numără cântecele "First of the Gang to Die" şi "Irish Blood, English Heart", a susţinut un turneu în America de Nord în toamna anului trecut, o serie de concerte în Australia şi Noua Zeelandă în decembrie şi a revenit la începutul acestei luni în Statele Unite pentru o nouă serie de concerte.