afirmă biologii australieni, autorii unui studiu ale cărui concluzii au reiniţiat o dezbatere care îi "obsedează" pe bărbaţi încă din negura timpurilor.
"Acest subiect captează imaginaţia publicului de foarte multă vreme", afirmă Michael Jennions, profesor de biologie la Australian National University din Canberra, principalul autor al acestui studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
"Dacă citiţi revistele de la standurile de presă, vedeţi adeseori articole cu titlul «Este importantă mărimea penisului?». Am încercat, deci, să răspundem la această întrebare ancestrală, cu o abordare ştiinţifică valabilă", a adăugat Michael Jennions.
"Biologii cred că în cazul homo sapiens, înainte să se poarte haine, femeile se foloseau de mărimea penisului ca de un factor care să le ajute să aleagă cel mai bun partener potenţial pentru a se reproduce, însă puţine date puteau până de curând să sprijine această ipoteză", a adăugat profesorul australian.
Studiile precedente au arătat deja faptul că femeile preferă bărbaţii mai înalţi şi pe cei cu umeri largi şi şolduri înguste, reamintesc cercetătorii.
Studiul savanţilor din Australia a adăugat la aceste criterii şi pe cel al mărimii penisului. Însă mărimea în sine nu este suficientă: "Dacă sunteţi scund, cu un trup în formă de pară, un penis mare nu vă va spori «sex appeal»-ul", afirmă Brian Mautz de la Australian National University, coautor al studiului.
În studiul lor, cercetătorii australieni au prezentat pe un ecran de mari dimensiuni, unui număr de 105 femei, cu vârsta medie de 26 de ani, aproximativ 50 de imagini digitale cu siluete de bărbaţi care aveau înălţimi şi caracteristici anatomice - penisul fiind în stare de repaus - diferite.
În faţa acestor imagini, participantele, dispunând de garanţia anonimatului, urmau să reacţioneze prin apăsarea unor butoane. "În medie, timpul de răspuns al femeilor pentru fiecare imagine a fost foarte scurt, fiind de mai puţin de trei secunde", a precizat Bob Wong, biolog la Universitatea Monash din Australia. După părerea sa, acest aspect a evidenţiat o reacţie care ţine mai degrabă de reflex decât de gândire.
Un studiu precedent de acelaşi tip nu a generat rezultate concludente, întrucât a folosit un număr mic de imagini, în format de mici dimensiuni. În plus, răspunsurile femeilor chestionate nu au fost anonime.
Potrivit Academiei naţionale franceze de chirurgie, lungimea medie a organului sexual masculin este cuprinsă între 9 centimetri şi 9,5 centimetri în repaus şi între 12 centimetri şi 14,5 centimetri în erecţie.