În primul sezon, am avut ocazia să aflăm diverse informații și trucuri de la unii dintre cei mai cunoscuți gameri de pe piața românească, iar Alex Kollo a fost cel care le-a aflat diversele secrete din domeniu.
În cele 13 episoade, Alex Kollo și invitații săi au trecut prin jocuri consacrate, dar și proaspăt lansate, printre care se numără Fortnite, Grand Theft Auto, Call Of Duty Mobile, Mortal Kombat, Valorant și multe altele! Primul sezon a strâns 1.3 milioane de vizualizări pe protvplus.ro.
Chiar dacă pentru unii poate fi o surpriză, gaming-ul este un domeniu interesant atât pentru bărbați, cât și pentru femei: la Facem Level s-au uitat 49.7% femei și 50.3% bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani, iar categoria de vârstă care a fost cea mai interesată de emisiune a fost cuprinsă între 25 și 34 de ani.
„Având în vedere pasul alert în care evoluează această industrie, eu consider că “Gaming Content” este un trend care nu va muri niciodată, iar creatorii de video tind să se asocieze din ce în ce mai mult cu jocuri video pentru a atrage un public tânăr. Întotdeauna m-au incitat numele mari din afară care începeau să abordeze idei de genul și mă întrebam oare când nume mari din mainstream-ul românesc vor începe să experimenteze astfel de tipuri de conținut pe canalele lor video. Ideea de “Gaming Show” a fost primită cu mare căldură de la primele strigări, totul era să ne dăm seama: “Cum, când?”. Fiind un tip de conținut care se poate realiza de acasă, perioada carantinei a prezentat un moment oportun de a începe acest proiect, invitând cei mai renumiți gameri de pe YouTube-ul românesc pentru un interviu și o demonstrație a jocurilor lor preferate. Vă invit să urmăriți primul sezon din Facem Level integral pe PRO TV PLUS, să descoperiți ce se mai joacă tinerii în ziua de azi și să aflați cum mulți dintre acești creatori de conținut au reușit să obtină succesul în acest departament pe YouTube”, spune Alex Kollo (@AKollo), prezentatorul emisiunii online.
Toate episoadele emisiunii Facem Level sunt disponibile integral pe protvplus.ro.