McConaughey a apărut în mod evident mai slab, purtând o cămaşă neagră, blugi albaştri şi o pălărie neagră de cowboy, în timp ce colegul lui, care interpretează un travestit, era îmbrăcat într-o rochie cu dungi negre şi roşii, o haină de blană şi dresuri albastre care i-au scos în evidenţă picioarele subţiri.

După ce a slăbit 18 kilograme, Matthew McConaughey, în vârstă de 43 de ani, aşteaptă sfârşitul filmărilor de la "Dallas Buyers Club", scrie Celebrity Gossip.

"Voi mânca 70 la sută vită, 30 la sută carne tocată grasă de vită, poate un cheeseburger cu trei tipuri de brânză. Le voi prepara pe toate şi voi avea grijă ca totul să dureze trei ore. O să mănânc chifle cu unt pe ambele părţi, prăjite şi puse pe grătar. O să topesc brânza pe partea de sus a chiflei (...)", a declarat el.

Jared Leto

 

În filmul regizat de canadianul Jean-Marc Vallee, McConaughey îl va interpreta pe Ron Woodroof, un electrician heterosexual, homofob, din Texas, căruia medicii i-au spus că mai are şase luni de trăit după ce a aflat că are SIDA.

Nemulţumit de faptul că nu are acces la medicamente opţionale, el a pus la punct o afacere prin care aducea prin contrabandă medicamente pentru SIDA, pe care le oferea altor bolnavi. El a murit în 1992. Se pare că McConaughey a câştigat rolul în detrimentul unor staruri precum Brad Pitt sau Ryan Gosling.

La sfârşitul lunii noiembrie, actorul şi muzicianul Jared Leto a publicat o fotografie în care apărea drastic transformat şi a declarat că s-a înfometat timp de o lună pentru a se potrivi personajului din film.

Jared Leto

 

Într-un rol ce are un potenţial extraordinar, Jared Leto va juca rolul unui travestit infectat cu HIV, care îl ajută pe Woodroof. La un moment dat, numele actorului Gael Garcia Bernal era vehiculat pentru acest rol.

Jared Leto

 

Jared Leto şi-a început cariera în showbiz lucrând ca actor şi a colaborat cu câţiva regizori de excepţie. Astfel, el a lucrat cu David Fincher la filmele "Fight Club" şi "Panic Room", însă a devenit cu adevărat celebru după ce a lucrat cu Darren Aronofsky la impresionantul "Requiem for a Dream".