De 4 ani si jumatate fac Jiu Jitsu Brazilian si nu m-am intalnit niciodata cu o asemenea situatie. Si nu ma refer la partea tehnica ci la impactul pe care l-a avut asupra mea. Dar inainte de a impartasi cu voi revelatia mea spirituala traita la antrenament (lol, cum suna), o sa va spun despre ce este vorba cu Jiu Jitsu Brazilian.

Este una dintre cele mai evoluate forme de punere a corpului in miscare, si cu siguranta cel mai complex sport din lume. Dezvoltat din Jiu Jitsu traditional si Judo, in BJJ se regasesc toate elementele luptei fara lovituri. Trecand de lupta in picioare, ajungi la sol. Aici se deschide universul celor 1000 de variante din 1000 de pozitii.

Draculino, unul dintre cei mai cunoscuti antrenori de BJJ din lume, descrie cel mai bine ce se intampla cand lupta ajunge la sol:

"Once you hit the ground you’re in my world. My world is like the ocean, I’m like a shark and most people don’t even know how to swim!"

Recapitulare: Ocean, eu rechin, tu nu stii sa inoti. Cu alte cuvinte, esti victima sigura. Eficienta si complexitatea acestui stil vin in special din doua lucruri: parghiile pe care le folosesti in lupta cu advesarul si mai ales controlul asupra sa. De altfel, BJJ-ul este cea mai eficienta arta martiala intalnita in Artele Martiale Mixte, adica luptele in cusca. You know, UFC, Strikeforce, Pride, etc. Bataile alea pe bune.

Revenin la subiect. Jiu Jitsu Brazilian este ca un sah uman in care orice greseala poate fi "fatala". Baietii aia care ies campioni la centurile negre sunt ca niste roboti. Repeta anumite miscari si tranzitii intre pozitii de 1.000.000 de ori pana le executa ca niste roboti, iar noi incercam sa ii imitam, fiecare cum poate. Cheia succesului (competitional) in BJJ este transformarea corpului si a mintii intr-un mare si foarte evoluat lant de reflexe.

La fiecare miscare a lui, trebuie sa faci si tu o miscare, asta in cazul in care esti in urma, caci de dorit este sa fii tu primul care muta, si el dupa tine. Uneori, daca esti "norocos", scoti din maneca o miscare ce te pune cu 3-4 pasi in fata adversarului, care din acel moment, pe romaneste, a incurcat-o.

Daca esti si mai norocos, poti sa castigi meciul dintr-o singura miscare, atunci cand adversarul face o greseala si iti ofera o strangulare sau o finalizare pe brat sau pe picior.
Ce conteaza este sa fii indeajuns de antrenat sa profiti de ele atunci cand apar, caci cu cat nivelul este mai mare, cu atat greselile sunt mai putine si mai mici.

Si acum ajungem si la episodul de acum cateva seri. Vara, cald, 40+ grade in sala, ceva obisnuit vara. Dupa atatia ani de antrenamente, corpul este obisnuit sa functioneze in orice conditii. Si mintea la fel. Dupa un antrenament de o ora si ceva, ajungem la partea de sparring. You know, lupta 1 la 1 cu un partener de antrenament, o centura albastra (avansat) la fel ca mine, dar cu aproape 20 de kilograme in plus. Si credeti-ma, in BJJ kilogramele conteaza atunci cand diferenta intre sportivi nu este mare.

In fine, batem palma si incepem. Timp de 30 de minute, poate mai mult, ne-am tot luptat, rasturnat, impins si inversat si asa mai departe, fara ca vreunul dintre noi sa prinda o finalizare. Eram extenuati fizic, uzi leoarca si deja intrasem in rutina. Eu stiam ce urmeaza sa faca, ii depaseam garda, el venea pe burta pentru a se apara, in pozitia numita "testoasa" (vezi poza de mai jos), si de acolo incercam sa il controlez sau sa il finalizez, ineficient timp de 30 de minute.

Ca prin minune, asa cum se intampla uneori numai in povesti (cu Feti Frumosi), a venit si momentul de revelatie. In aceasta rutina infinita, lipsita deja de ceva timp de orice pic de improvizatie, in acest joc in care amandoi folosisem asii din maneca de mult timp, a venit fractiunea care e decis totul, momentul ala in care a facut o greseala: si-a ridicat barbia. A fost de ajuns, am bagat antebratul sub barbie si am inchis un RNC (strangularea aia hidoasa din poza cu care se deschide articolul) de toata frumusetea. A batut. Totul s-a terminat intr-o fractiune de secunda. Parca degeaba ne-am asasinat unul pe celalalt, fizic si psihic, timp de 30 de minute. Stateam si ne uitam unul la celalalt, gafaind. "Am facut o greseala si m-ai prins imediat", mi-a zis. Ma gandeam daca am avut noroc, sau a avut el ghinion. Pe seama cui sau a ce sa pun acest moment?

Am facut dus, am plecat acasa si abia pe drum am realizat ca dupa 4 ani si jumatate de antrenament, dupa 30 de minute de sparring, peste 20 de kilograme in minus si la peste 40 si ceva de grade in sala, mintea mea a fost „acolo” cand am avut nevoie de ea. Nimeni nu isi parasise postul de comanda. Asta face Jiu Jitsu din mine si din noi.

Am intrat la doua facultati si am terminat Politehnica pe vremea cand BAC-ul se lua cu 9 sau 10, insa acest moment a fost clar in top 5 momente de care sunt mandru de „mintea” mea. Sigur, executarea tehnicii si tot ce a urmat a fost un reflex muscular, insa prin faptul ca nu a ratat acel moment de "totul sau nimic" mi-a demonstrat, ea, mintea, ca uneori o ia inaintea mea, de nebuna, din obisnuinta, iar corpul nu face decat sa o asculte. Cat de tare...