Măsura înseamnă că toate restaurantele McDonald's din lume vor renunţa să mai servească ketchup Heinz alături de produselele companiei, scrie Huffington Post.
"Apreciem relaţia pe care am menţinut-o cu Heinz mai bine de 40 de ani. Ca urmare a recentelor schimbări de management de la Heinz, am luat decizia de a ne transfera afacerea către alţi furnizori. McDonald's şi Heinz vor colabora pentru a asigura o tranziţie cât mai bună şi suntem siguri că acest lucru nu va avea impact asupra clienţilor şi asupra produselor McDonald's", a informat lanţul de restaurante fast-food.
Există zvonuri conform cărora despărţirea este urmarea numirii lui Bernardo Hees în funcţia de CEO Heinz. Anterior, Hees a fost CEO la rivalul principal al McDonald's, Burger King.
Reprezentanţii McDonald's au refuzat să spună ce companie va furniza ketchup pentru produsele sale pe viitor.