Toți cei care trag de leafă până la sfârșitul lunii au avut, măcar o dată în viață, curiozitatea de a înțelege cum și-au făcut miliardarii lumii banii. Există o rețetă a succesului? Și dacă da, ei de ce n-o posedă? Unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii răspund acestor întrebări în cea mai nouă carte a lui David Rubenstein – How to Lead: Wisdom from the World’s Greatest CEOs.
În volumul său, magnați precum Warren Buffett, Jeff Bezos, Richard Branson și Melinda Gates dezvăluie câteva dintre secretele succesului lor.
Jeff Bezos, fondator și CEO Amazon
Avere: 202 miliarde de dolari
Miliardarul Jeff Bezos și-a dat demisia din cadrul unei companii de prestigiu (fondul de investiții D. E. Shaw) pentru a fonda Amazon. Magnatul dezvăluie că a luat decizia cu inima, nu cu mintea, fiindcă și-a dorit ca la 80 de ani să aibă cât mai puține regrete.
Care sunt secretele lui?
„Mă culc devreme. Mă trezesc devreme. Îmi place să lovesc cu crosa, dimineața. Îmi place să citesc ziarul cu copiii mei, înainte ca ei să meargă la școală. Am acest moment în care joc golf, care este foarte important pentru mine. De aceea, îmi pun prima întâlnire la ora 10.00. Îmi place să am întâlnirile importante înainte de prânz. Orice va fi o adevărată provocare din punct de vedere mintal, e clar o întâlnire de ora 10.00. Am nevoie de opt ore de somn. Gândesc mai bine, am mai multă energie”, spune Bezos, conform People.
Richard Branson, fondator Virgin Group
Avere: 4 miliarde de dolari
Sir Richard Branson spune că principala cale spre succes este să te înconjori de oameni grozavi, capabili să preia din viziunea și munca ta. Ca lider, trebuie să fii capabil să creezi lideri în propria echipă, care să-i inspire pe cei din subordine.
Care sunt secretele lui?
Nu-i critică nicioată pe oamenii din jurul lui, ci îi încurajează să mai încerce, să fie îndrăzneți. „Să fii un bun ascultător este unul dintre lucrurile esențiale. Un alt lucru important este să iubești oamenii – o iubire adevărată pentru toți cei din jur și să cauți tot ce e mai bun în ei”, spune magnatul.
Melinda Gates, cofondator Fundația Bill & Melinda Gates
Avere: 125 de miliarde de dolari (împreună cu soțul)
Melinda Gates a avut primul ei job important la Microsoft, când s-a angajat ca manager de marketing la compania viitorului ei soț. După doar doi ani, a vrut să plece de acolo, din cauza mediului de lucru prea dur.
„Apoi mi-am zis: Voi încerca să fiu eu însămi, în interioul acestei culturi, pentru a vedea dacă funcționează; dacă nu, îmi voi găsi alt loc de muncă”, a mărturisit Melinda Gates.
Care e secretul ei?
„Am început să fiu eu însămi și să construiesc echipe care au colaborat și lucrat mai mult împreună și au devenit mai puțin abrazive. S-a dovedit că puteam recruta oameni din toată compania, spre surprinderea mea, ca să lucreze în aceste echipe”, a dezvăluit soția lui Bill Gates.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Macaulay Culkin și salariile sale de top în cinematografie