Şerban Ionescu a fost internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat.
Miecuri dimineaţa, medicii au putut confirma doar internarea, fără a da însă detalii despre starea de sănătate a actorului.
"Şerban Ionescu a fost internat marţi în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.
Actorul Şerban Ionescu a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din 18 septembrie până în 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentaţii complete.
"Această procedură era necesară şi continuă protocolul de monitorizare în cadrul suferinţei neurologice (scleroză laterală amiotrofică)", declara atunci conducerea Spitalului Elias.
Citeşte şi: Şerban Ionescu, internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în stare gravă
Potrivit sursei citate, pe perioada spitalizării, Şerban Ionescu a fost conştient, nu a prezentat tulburări respiratorii şi nici nu a necesitat alt tip de îngrijire medicală, astfel că în 2 octombrie actorul a fost externat.
La jumătatea lunii august, Şerban Ionescu, diagnosticat iniţial cu borelioză, în urmă cu un an, s-a întors în România de la clinica din Germania în care a fost îngrijit şi unde a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică.
Avocatul lui Şerban Ionescu declara atunci că boala de care suferă Şerban Ionescu este incurabilă.
"Vorbeşte, râde, discută, însă are probleme locomotorii, cauzate de boala sa. A fost la patru clinici în Germania şi a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă, nu există un tratament (care să ducă la vindecare, n.r.)", preciza atunci avocatul Cătălin Dancu.
El spunea că Şerban Ionescu locuieşte în Bucureşti, în casa unui prieten.