Colosseumul, Roma, Italia

Cunoscut şi sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul, una dintre cele mai cunoscute construcţii din Italia, a fost realizat între anii 70 şi 80, în timpul domniei împăraţilor Vespasian şi Titus. Se estimează că putea să găzduiască între 50.000 şi 80.000 de spectatori, fiind cel mai mare amfiteatru din Imperiul Roman.

Colosseumul era folosit pentru lupte între gladiatori şi alte spectacole publice, cum ar fi piese de teatru, vânători şi lupte cu animale, execuţii sau reconstituirea unor bătălii celebre. Construcţia era realizată în aşa fel încât putea să fie umplută parţial cu apă pentru recrearea unor bătălii navale, în cadrul unui eveniment numit Naumachia.

Colloseumul, construit din piatră şi beton, a fost deteriorat, în timp, de cutremure şi de hoţii de materiale de construcţii. În starea în care se află astăzi, este unul dintre cele mai importante simboluri ale Romei, însă Andrews avertizează că edificiul se află în pericol.

"Deşi zăpada şi temperaturile foarte scăzute nu vizează frecvent capitala Italiei, atunci când ninge zăpada se topeşte de obicei în timpul zilei. Temperaturile scăzute din timpul nopţii îngheaţă picăturile de apă, care crapă piatra", spune Jim Andrews. "E o forţă extraordinară. Funcţionează ca o daltă", adaugă el. Colosseumul a rezistat însă 1924 de ani, aşa că e greu de crezut că va dispărea în curând.

Templul lui Apollo din Bassae, Grecia

Constucţia a fost dedicată zeului Apollo după ce acesta ar fi salvat localnicii de o epidemie care afecta zona. Aflat la o altitudine de 1131 de metri, într-un spaţiu îngust, templul a fost proiectat de Iktinos, un arhitect care a lucrat şi la Partenonul din Atena. Din cauza lipsei de spaţiu, templul este aliniat pe direcţia nord-sud, contrar celor mai multe dintre clădirile de acest fel din Grecia Antică, orientate de la est la vest.

"Peninsula Peloponez este un loc relativ umed, din cauza munţilor. Deşi se află la aproape aceeaşi latitudine ca şi oraşul Boston, Massachusetts, climatul mediteranean face ca temperaturile să nu coboare prea mult", spune Andrews. "Monumentul se află însă într-unul dintre cele mai înalte puncte al peninsulei, iar temperatura scade odată cu altitudinea. Şi precipitaţiile joacă un rol în erodarea rocilor de calcar din zonă", adaugă meteorologul.

Memorialul Ulysses S. Grant, Washington D.C., Stale Unite ale Americii

Construit între 1902 şi 1924, în cinstea lui Ulysses S. Grant, prima persoană promovată la gradul de general de armată, în timpul războiului civil american şi Preşedinte al Statelor Unite, memorialul din Washington D.C. include a doua cea mai mare statuie ecvestră din SUA şi a patra din lume.

Platforma pe care este aşezată statuia este realizată din marmură de Vermont şi are 77 de metri lungime şi 22 de metri lăţime, iar piedestalul are o înălţime de şapte metri. Statuia generalului Grant, călare pe calul Cincinnati, are peste 5 metri înălţime şi este realizată din bronz. Piedestalul principal este încadrat de patru lei din bronz, iar la nord şi la sud se află Grupul Cavaleriei, respectiv Grupul Infanteriei, două sculpturi ale unor soldaţi în timpul luptelor.

Bronzul este un aliaj de cupru, în general cu staniu, care, expus la intemperii, se oxidează şi capătă o culoare verzuie. "Acidul carbonic este prezent în mod natural în apa de ploaie şi, în contact cu statuia care conţie cupru, provoacă acele pete. Temperaturile ridicate grăbesc uzura şi pagubele", spune Andrews. Serviciul Naţional al Parcurilor spune că aplică ceară pe statuie în fiecare an pentru a proteja construcţia, aşa că probabil că nu se va deteriora mult mai mult în viitorul apropiat.

Statuia Libertăţii, New York, Statele Unite ale Americii

Statuia Libertăţii, denumită iniţial Libertatea Iluminând Lumea, cunoscută în Statele Unite şi ca Lady Liberty, Doamna Libertate, este o sculptură neoclasică dăruită americanilor de către poporul francez, pentru a comemora independenţa SUA. Realizată de Frederic Auguste Bartholdi, statuia o reprezintă pe Libertas, zeiţa libertăţii la romani, care ţine o torţă în mâna dreaptă şi o tăbliţă pe care este inscripţionată data de 4 iulie 1776, în mână stângă. La picioarele construcţiei realizată din cupru se află un lanţ rupt, care simbolizează libertatea. Statuia are o înălţime de 46 de metri fără soclu şi 93 de metri cu soclul din piatră.

În contact cu aerul atmosferic, pe suprafaţa cuprului se formează un strat de cabonat de cupru, care este răspunzător pentru culoarea verde a statuii. "Apa de ploaie reacţionează cu acesta şi, în timp, îl poate dizolva ", spune Jim Andrews. În 1937, la doar 51 de ani de la inaugurare, pagubele produse de vreme au trebuit să fie reparate. De atunci, monumentul a fost protejat mai atent şi nu a mai suferit pagube serioase din cauza intemperiilor până la uraganul Sandy din 2012.

Marele Sfinx de la Giza, Egipt

Nu se ştie exact când a fost construit Sfinxul de la Giza, dar egiptologii estimează că ar fi fost realizat în jurul anului 2500 î.e.n., fiind astfel cea mai veche sculptură monumentală din lume. Sfinxul este realizat dintr-o singură bucată de calcar şi, la 73.5 metri lungime şi 19.3 metri lăţime şi 20.22 metri înălţime, este cea mai mare statuie monolitică din lume.

Sfinxul este înclinat spre est, astfel că, în timp, apa de ploaie a erodat o latură a statuii. " În deşert, într-un mediu atât de expus, lucrurile se mişcă, mai ales când bate vântul tare. Nisipul suflat spre construcţie produce pagube. Este un fel de sablare", spune Andrews. Apa freatică sărată se infiltrează în roca sărată, iar "umezeala nu face bine monumentelor de dimensiuni atât de mari".

Toate aceste monumente rezistă încă, dar s-ar putea să aibă o durată de viaţă mai mică decât ne aşteptăm. "Tot ce e construit de om va fi atacat de elemente. Mai devreme sau mai târziu, forţele atmosferice îşi vor spune cuvântul", spune JIm Andrews.