După ce închizi laptopul, începi să joci Fifa, te mai uiți pe Instagram să vezi ce au mai postat Zlatan și Mia Khalifa, recitești articolele celor de la „Times New Roman” și te amuzi, apoi te pui la seriale și efectiv adormi în timp ce polițistul Wayne Hays din „True Detective” anchetează câte un criminal în serie. Dacă locuiești încă singur, nu te vom minți: da, chiar există riscul să te plictisești, mai ales dacă începe să-ți placă această rutină și nu faci nimic pentru a o „sparge”.

În loc să „procrastinezi”, adică să amâni să faci orice altceva semnificativ, ai putea să iei atitudine. Nu te mai gândi că nu ai unde ieși cu băieții, că roșcata de pe Tinder s-ar întâlni cu tine, dar va trebui să așteptați, că ai fi mers la sală zilnic. În loc să regreți și să trăiești blocat în istorii contrafactuale, de tipul „ce-ar fi fost dacă”, mai bine începi să iei atitudine și să faci ceva benefic pentru tine.

Este tot mai vehiculată ideea că dacă vrei să îți formezi un nou obicei, trebuie să te disciplinezi și, timp de 21 de zile, să continui să realizezi acea acțiune în mod deliberat, după care va deveni un automatism. Nu îți seta așteptări exagerate, cel mai probabil în nicio lună de antrenamente nu vei deveni antrenor de fitness, dar orice are un început.

Așadar, iată cum poți valorifica statul acasă în loc să te complaci toată ziua în fața unui monitor:

Shopping online

În loc să cumperi doar mâncare, poți să variezi și să începi să-ți definești stilul. Ai putea începe prin a-ți face curat în dulap, în haine. Chiar dacă încă îți mai place tricoul primit de la fosta și nu te poți despărți de pijamaua descusută imprimată cu „Fast and Furious”, e timpul să faci o triere serioasă. Tot ce nu mai porți sau e deteriorat nu mai are rost să-ți ocupe spațiu în șifonier. Zilele acestea reprezintă o bună ocazie să te „reînnoiești”. Ia-ți câteva piese vestimentare clasice de care vei avea nevoie oricând: o pereche de jeanși simpli, o cămașă albă, un sacou. Nu neglija nici mărunțișurile și cumpără-ți șosete și boxeri bărbați lejeri și de calitate!

Mișcare

Dacă mersul la sală îți lipsește teribil și aproape ai și uitat cum arată prietenii tăi de acolo, cu care obișnuiai să te antrenezi, e de înțeles. Însă dacă adopți de pe-acum un mod de viață exclusiv sedentar, starea ta de sănătate va fi afectată semnificativ pe termen lung. În plus, toate eforturile anterioare, serile în care plecai de la sală odată cu femeia de serviciu, se vor duce pe apă sâmbetei. 

Nu e necesar să-ți impui traininguri solicitante acasă, dar fă zilnic exerciții înviorare sau stretching („întinderi”), flotări și genuflexiuni. Important e să nu îți pierzi condiția fizică și să nu uiți total de sport în tot acest timp. Poți să faci antrenamente acasă ghidat, cu ajutorul tutorialelor online. În plus, majoritatea sălilor de fitness pun la dispoziția publicului larg traininguri gratuite, transmise online.

Gătit

Dacă ți-ai comandat în fiecare zi mâncare, și una nu tocmai sănătoasă, poate ar fi bine să iei în considerare posibilitatea de a începe să gătești. Dacă tot ceea ce știi să faci sunt ouă ochiuri și cartofi prăjiți, probabil nu vei ajunge în câteva săptămâni eligibil pentru a participa la marile show-uri culinare. Însă, ghidat de un tutorial de pe Youtube, poți încerca să pregăteșți o mâncare care îți place, mai ales că acum, chiar și cu două mâini stângi, e imposibil să dai greș. 

Vloggerii de cooking îți explică până și cum trebuie să ții cuțitul în mână atunci când tai ceapă, câtă sare să adaugi pentru a nu exagera și la câte grade să setezi cuptorul și pentru cât timp. Poate că nu vei obține din prima o mâncare demnă de postat pe Instagram, dar poți persevera. În primul rând, trebuie să fie comestibilă. Totodată, nu uita că atunci când aștepți să se coacă o tarta de tip quiche, să citești măcar un capitol dintr-o carte de leadership sau psihologie!

În loc să te complaci în comoditate, alege să profiți de timpul pe care-l petreci stând în casă. Dacă încă ești singur, nu-ți plânge de milă și devino cea mai bună versiune a ta: cumpără-ți haine, citește, fă sport și învață să gătești, dacă nu ai făcut-o până acum!

Sursă foto: unsplash.com