"Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simţit nevoia să rămână urme. Ar fi inutilă o lectură cuminte la Năpasta (…) M-am plimbat cu Lorca, m-am tutuit cu Cehov... crezi că o să mă refuze Caragiale?!” , declară Radu Afrim.

Si cu mare curiozitate pasesc vineri seara, pentru prima data in Sala Media a Teatrului National. Oare cum e "Napasta" lui Afrim? Vazusem cateva poze de la repetitii pe Facebook si deja intrasem in stare. 

Afrim are, fata de alti regizori romani, o chestie care mereu te trage ca o ata spre sala de teatru in care tocmai o sa se joace o piesa regizata de el. Mereu te astepti sa fie ceva spectaculos. Scenografie, costume si binenteles textul ales. Ti se face pielea de gaina daca mergi sa vezi Avalansa la TNB. Textul ala este incredibil iar ce a facut acolo Afrim este minunat. 

Si "Napasta" lui Afrim este asa cum imi imaginam. O abordare moderna a unui text clasic. O sufragerie de la IKEA cu plasma pe care apare Esca la un moment dat, cu o biblicoteca cocheta, un bar. O Anca noua, o Anca intr-o rochita sexy care ii invarte de degete pe Dragomir si pe Gheorghe. O femeie moderna, din zilele noastre care se joaca cu dragostea. Frumoasa, sensibila dar in acelasi timp gata sa puna la pamant prada, Anca lui Afrim este alta decat in piesa lui Caragiale. Crina Semciuc face un rol senzational si mi se pare dupa ce a facut in "Napasta" cu sanse foarte mari sa calce pe urmele marilor actrite pe care le-a dat tara asta. Are un potential senzational si o forta despre care nu stiam ca exista in ea. 

Mi se pare geniala ideea lui Afrim de a pune in mijlocul sufrageriei de la IKEA pamant. Pamantul din care venim si in care se afla Dumitru. Din pamantul ala Dumitru urla si nu ii lasa in pace pe cei care sunt deasupra lui. Mi-a placut foarte tare ideea. Iar Manole ce face pe bucata de pamant este fenomenal. La un moment dat ii intra in gura, il amesteca cu mancarea primita de la Anca, se cuibareste in el, se arunca, se ingroapa in el. Vizual totul este senzational. 

Prezentarea de moda din final este in maniera Afrim. Hainele create de Anca, pline de sange, sunt purtate de manechine intr-un ultim omagiu adus crimei. O nebunie frumoasa, care arata vizual intr-un mare fel si in care un rol esential in are Luiza Zan care canta live si este prezenta pe scena pe toata durata piesei. Miscarea asta pe care a facut-o Afrim este cel putin magistrala, forta si nebunia frumoasa pe care o transmite Luiza Zan, face din Napasta lui Afrim cel mai interesant spectacol pe care l-am vazut in ultima perioada in Bucuresti.

Năpasta de I.L. Caragiale

Regia:
Radu Afrim

Decorul:
Vanda Maria Sturdza

Costumele:
Cosmin FLorea

Muzica:
Luiza Zan şi Valentin Luca
Coregrafia
Silvia Călin

Distribuţia:
Dragomir Mihai Călin
Ion Marius Manole
Gheorghe Emilian Oprea
Anca Crina Semciuc
Simona Popescu
şi Alexandra Poiană, Andreea Perju-Dociu, Anamaria Olaş, Alina Badea, Cătălin Jugravu, Vlad Trifaş, Eduard Haris, Cezar Vlad

Foto Dani Ionita