industria producătoare de jucării încercând să găsească o soluţie pentru a rămâne relevantă în concurenţa cu noul val, potrivit Financial Times.

De la Kindle Fire la iPad, analiştii anticipează apariţia unui nou trend în acest an: de la 3 ani în sus, copiii vor despacheta de Crăciun tablete în locul jucăriilor obişnuite, potrivit CNBC.

Producătorii de jucării obişnuite au remarcat deja tranziţia, însă nu au reuşit încă să se adapteze.

"Cei mai mari producători, Mattel şi Hasbro, sunt îngroziţi. Ar trebui să fie îngroziţi, dar linia oficială a «partidului» este că nu se tem", comentează analistul Sean McGowan, director de cercetare la banca de investiţii Needham & Company.

Pentru Mattel, cel mai mare producător de jucării după venituri, cel mai bine vândut produs în acest an este o carcasă din plastic pentru telefoane mobile, a declarat o sursă apropiată companiei. Situaţia ridică semne serioase de întrebare cu privire la soarta tradiţionalelor păpuşi Barbie şi maşinuţe Hot Wheels.

Unii analişti şi-au redus estimările privind vânzările de jucării în trimestrul al patrulea din acest an, anticipând venituri de 1,41 miliarde dolari pentru Hasbro, respectiv 2,29 miliarde dolari pentru Mattel, continuând scăderile din primele nouă luni ale lui 2012.

Producătorii de jucării şi jocuri de societate îşi pierd relevanţa, copiii petrecând tot mai mult timp în spaţiul online, unde conţinutul şi jocurile gratuite sunt practic nelimitate. Acum că tableta a devenit un produs consacrat pe piaţă şi părinţii trec la modele mai noi, copiii se mulţumesc cu cele "purtate" şi nu mai au nevoie de jucării.

"Toţi cunoscuţii mei care au un copil mai mic de 10 ani i-au luat o tabletă. Iar tableta este babysitter-ul", comentează pentru FT un investitor din domeniul jocurilor online.