Deschis cu o lună în urmă, restaurantul a găsit imediat amatori, într-un oraş în care clienţii s-au plâns adesea de nivelul exagerat de zgomot din localuri.
Uneori este nevoie de rezervare pentru a obţine o masă în zilele de vineri sau duminica seara la Eat, o sală intimă cu 25 de mese, situată în cartierul cochet Greenpoint.
"Doresc să ofer oamenilor posibilitatea să aprecieze mâncarea cu o atenţie deosebită, acest lucru fiind de obicei imposibil în restaurantele zgomotoase, mai ales într-un oraş ca New Yorkul", a declarat Nicholas Nauman, proprietarul restaurantului, în vârstă de 28 de ani.
În timpul mesei, prin urmare, clienţii nu trebuie să vorbească şi îşi închid telefoanele mobile. Meniul vegetarian, bazat pe produse bio locale, este savurat prin urmare în tăcere deplină, înr-un mod atât de diferit de agitaţia continuă a metropolei.
"Intri în dialog cu propriul spirit, te gândeşti la o mulţime de lucruri", afirmă Morgan Yakus, o clientă care a "încercat mai multe senzaţii şi chiar i-a venit să râdă", pentru a se regăsi, în cele din urmă, "mai zen, mai senină".
La început, Nicholas Nauman se gândea să programeze o seară de tăcere pe lună, dar în prezent a ajuns să organizeze cel puţin o seară liniştită pe săptămână.
Un meniu costă 40 de dolari, plus bacşiş, un preţ mai mult decât rezonabil pentru o seară liniştită la New York.