Designul neobişnuit a fost propus de firma de arhitectură 3GATTI, cu sedii în Shanghai şi în Roma, cunoscută şi pentru alte proiecte mai puţin comune, cum ar fi clădirile acoperite de umbrele şi turnurile de telecomunicaţii îmbrăcate în iarbă, scrie dailymail.co.uk.

"Clădirea balon" ar putea ajunge realitate folosind materiale gonflabile făcute din nylon antibacterian de culoare albă, amplasate în faţa exteriorului unei clădiri oarecare de birouri din centrul Shanghaiului.

3GATTI, cladirea gonflabila

Exteriorul în formă de baloane a fost creat cu scopul de a se mişca în bătaia vântului şi a interacţiona cu oamenii din clădire. Când într-un birou se află persoane, exteriorul se va umfla la potenţialul maxim pentru a păstra un nivel bun de aerisire. Pe măsură ce oamenii părăsesc biroul, faţada din balon se va dezumfla, iar ventilaţia va scădea.

Prin aşezarea plantelor între ferestre şi nylonul antibacterian, arhitecţii au creat "o microseră" care menţine temperaturile la un nivel constant indiferent de vreme.

3GATTI, cladirea gonflabila

Reprezentanţii 3GATTI sunt de părere că "renovarea unei clădiri banale, vechi şi neatractive" nu numai că va schimba în bine peisajul Shanghaiului, dar va şi păstra microbii la distanţă.

3GATTI, cladirea gonflabila

Potrivit acestora, conceptul a fost "să creeze o clădire emblematică, un fel de punct de reper foarte uşor de recunoscut, un fel de sculptură cu un caracter puternic, capabilă să se detaşeze de peisajul urban plictisitor".