Potrivit acestei publicatii, averea muzicianului american, care este si un redutabil investitor si om de afaceri, este de aproximativ 550 de milioane de dolari.
P. Diddy a obtinut beneficii financiare importante gratie investitiilor in brandul de vodca Ciroc, lansarii liniilor sale de articole vestimentare Sean John si Enyce, incasarilor aduse de casa lui de discuri Bad Boy si alte câteva investitii. In plus, noul sau post de televiziune prin cablu Revolt ar putea sa il ajute sa devina miliardar in 2013, informeaza contactmusic.com.
Pe pozitia a doua se afla rapperul Jay-Z, a carui avere a fost estimata la circa 460 de milioane de dolari.
Spre deosebire de "confratii" sai din Top 5, Jay-Z inca mai compune muzica si inca mai sustine concerte si turnee - cel mai recent, in compania bunului sau prieten Kanye West -, iar acest fapt ii aduce venituri importante.
Muzicianul si-a vândut marca de articole vestimentare Rocawear pentru 204 milioane de dolari in 2007 si a semnat un contract pe 10 ani de 150 de milioane de dolari cu compania Live Nation in 2008. Jay-Z detine totodata actiuni in clubul de baschet profesionist New Jersey Nets, un lant de baruri si restaurante 40/40 Club, firma de publicitate Translation, compania de produse cosmetice Carol's Daughter si alte câteva afaceri.
Dr. Dre se afla pe locul al treilea, cu o avere de 270 de milioane de dolari - o cifra ce a fost dublata fata de anul trecut, gratie unei tranzactii majore. In august 2011, producatorul de handset-uri HTC a platit 300 de milioane de dolari pentru a cumpara 51% din actiunile companiei Beats Electronics, infiintata de Dr. Dre si directorul casei Interscope Jimmy Iovine, in 2008. Potrivit unor surse, fiecare detinea o treime din companie inainte de acea tranzactie, iar partea rapperului Dr. Dre era de 85 de milioane de dolari dupa achitarea taxelor.
Restul de actiuni detinute de Dr. Dre valoreaza 100 de milioane de dolari, iar aceasta suma ar putea sa creasca rapid, daca acea companie va continua sa se extinda.
Bryan "Birdman" Williams ocupa locul al patrulea, cu o avere de 125 milioane de dolari. El a infiintat casa de discuri Cash Money Records, in urma cu doua decenii, impreuna cu fratele sau, Ronald "Slim" Williams, si a incheiat un contract profitabil de distributie cu grupul Universal, in 1998, in valoare de 30 de milioane de dolari. Valoarea acestei case de discuri a crescut odata cu succesul avut de artisti precum Drake, Nicki Minaj si Lil Wayne.
Pe locul al cincilea se afla rapperul 50 Cent, al carui nume real este Curtis Jackson, cu o avere de 110 milioane de dolari.
Nascut in cartierul Queens din New York, muzicianul a câstigat 100 de milioane de dolari din vânzarea actiunilor pe care le detinea in compania Vitaminwater in 2007 - si alte câteva zeci de milioane de dolari din concerte, turnee, vânzari de discuri si de articole vestimentare -, insa a cheltuit sume uriase renovându-si locuinta, detinuta in trecut de Mike Tyson. Chiar si asa, 50 Cent câstiga sume mari din catalogul sau de piese, rolurile din filme, jocurile video in care apare ca personaj, linii de pantofi si volumele sale de memorii, dar si o noua linie de casti. Urmatorul sau proiect financiar este o bautura energizanta, denumita Street King.