Această acumulare de peroxid de hidrogen poate fi oprită cu un tratament special, potrivit studiului, realizat la School of Life Sciences din Bradford şi inclus în Jurnalul FASEB.

Cercetarea, realizată pe un grup internaţional de 2.411 pacienţi, mai arată că tratamentul poate fi folosit şi pentru cei care au pielea afectată de vitiligo, boală care cauzează lipsa pigmentării.

Specialiştii au descris tratamentul drept un "compus local activat prin UVB numit PC-KUS (o pseudocatalază modificată)".

"În prezent, nu există nicio îndoială că pierderea subită a (...) culorii părului îi poate afecta pe indivizi în multe moduri fundamentale", a spus profesorul Karin Schallreuter, autor al studiului şi specialist în vitiligo.

Editorul şef al jurnalului FASEB, Gerald Weissman, a spus: "Timp de generaţii, au fost concepute numeroase cure pentru ascunderea firelor albe, dar acum, pentru prima oară, a fost dezvoltat un tratament real care ajunge la rădăcina problemei."

"Cel mai entuziasmant este că funcţionează şi la vitiligo", a adăugat acesta, spunând despre afecţiune că, deşi este în principiu de natură cosmetică, poate avea efecte socio-emoţionale grave asupra oamenilor.

Sursa: huffingtonpost.co.uk.