Utilizatorii iPhone vor putea în curând să facă pariuri cu bani reali la jocuri mecanice online, după ce compania americană Big Fish Games va introduce în Marea Britanie o versiune a aplicaţiei sale Big Fish Casino, unde astfel de jocuri sunt legale.
Aplicaţia va fi disponibilă în App Store al Apple în următoarele săptămâni, iar compania Betable, partener din Londra al Big Fish, va procesa pariurile în program, relatează Bloomberg.
Dezvoltatorii de jocuri construiesc versiuni digitale ale cazinourilor din Las Vegas, în condiţiile în care, potrivit Juniper Research, utilizatorii de smartphone-uri şi tablete vor paria anual 100 de miliarde de dolari prin intermediul acestor aparate, până în 2017, în creştere de la circa 20 de miliarde de dolari anul trecut.
Aceste aşteptări au determinat Big Fish şi alţi dezvoltatori să înlocuiască rapid în aplicaţii monedele virtuale cu bani reali, chiar dacă utilizarea lor ar putea fi limitată de restricţiile legale existente în Statele Unite.
"Este cea mai mare oportunitate pentru dezvoltatorii de jocuri de la apariţia Internetului", a declarat Christopher Griffin, director general al Betable.
Big Fish ar putea fi concurată în curând de Zynga, cel mai mare producător de jocuri disponibile pe reţelele de socializare, care a anunţat luna trecută planuri de a introduce pariurile cu bani reali, în prima jumătate a anului 2013.
Totodată, în SUA ar putea fi relaxate restricţiile aplicate jocurilor de noroc prin Internet, mai multe state, între care California, Nevada şi New Jersey, analizând proiecte de legalizare a acestora.
În Marea Britanie, companii precum Betfair Group şi William Hill furnizează aplicaţii de jocuri de noroc pentru iPhone. Betabile colaborează cu mai mulţi alţi producători de jocuri, pentru a lansa jocurile cu bani reali în acest an, a spus Griffin.
Magazinele Apple găzduiesc un număr tot mai mare de aplicaţii cazino, dar compania nu primeşte o parte din veniturile rezultate din vânzarea acestora, a declarat Tom Neumayr, purtător de cuvânt al companiei. Aceste jocuri sunt permise în App Store atât timp cât sunt respectate legislaţiile locale, a precizat el.
Anul trecut, Apple a împiedicat Big Fish să opereze un serviciu pe bază de abonament lunar, care ar fi conferit utilizatorilor iPad accesul la zeci de jocuri video.
Big Fish, fondată în 2002, a obţinut anul trecut venituri de peste 180 milioane de dolari.
Numeroşi utilizatori plătesc pentru monede virtuale, ca să parieze la jocurile mecanice, de poker, sau alte jocuri ale Big Fish, cu toate că nu pot încasa câştigurile. Aceşti utilizatori este probabil să participe la pariurile reale, a arătat Paul Thelen, directorul general al Big Fish.