Muzicianul brazilian, al cărui nume real era Daniel Pellegrine, a fost împuşcat în zona abdominală, informează hollywoodreporter.com.
MC Daleste se afla la mijlocul unui cântec pe care îl interpreta atunci când a fost împuşcat.
Artistul în vârstă de 20 de ani a căzut şi mai multe persoane au urcat imediat pe scenă pentru a-i acorda primul ajutor. Incidentul a fost surprins de camerele video şi înregistrarea a fost postată pe site-ul YouTube, unde a adunat deja aproape 4 milioane de vizualizări.
Potrivit presei braziliene, rapperul susţinea acel concert într-o clădire publică în apropiere de San Martin. Poliţia a anunţat că artistul a murit duminică, după ce a fost transportat la un spital din apropiere.
Deocamdată nu se ştie dacă poliţia are o listă de suspecţi sau dacă a operat arestări.
MC Daleste era un membru al mişcării muzicale "Ostentatious Funk" din Sao Paulo, alcătuită din rapperi adepţi ai violenţei şi ai bijuteriilor excesive.