Ric Flair, omul care detine recordul de centuri mondiale in istoria wrestlingului, 16, la egalitate cu John Cena, a ajuns la spital weekendul trecut din cauza unor dureri stomacale. Ceea ce parea o problema minora s-a transformat intr-o situatie extrem de complicata si serioasa.
Flair a fost plasat in coma indusa medical pentru operatie iar Wendy Barlow, cea care este logodita cu Flair de anul trecut, a explicat situatia acestuia pe Facebook. Nu a dezvaluit insa daca Flair este in continuare in coma indusa.
"Voiam sa le ofer un update prietenilor si familiei deoarece nu am putut sa vorbesc la telefon din cauza socului acestor evenimente. L-am dus pe Ric la spital vineri seara cu dureri abdominale severe. Din acel moment a inceput cosmarul ... probleme multiple ale organelor.
Nu doresc sa intru mai mult in detalii doar as vrea ca toata lumea sa stie ca are nevoie in continuare de rugaciunile voastre fiind in stare critica" a scris Wendy Barlow pe Facebook.