după ce a achiziţionat compania americană deţinătoare de săli multiplex American Multi-Cinema (AMC).
Prin această achiziţie, anunţată printr-un comunicat al celor două companii, China obţine o poziţie inedită la Hollywood şi speră să îşi sporească influenţa culturală, aşa cum au declarat în mod oficial conducătorii comunişti ai acestei ţări.
Grupul Wanda, care deţine şi administrează numeroase săli de cinematograf, hoteluri de lux şi magazine în China, afirmă că va fi de acum înainte un actor "cu adevărat mondial", graţie acestei tranzacţii de 2,6 miliarde de dolari.
"Aici este vorba de finanţări chinezeşti care au potenţialul de a deschide accesul pe piaţa celei de-a şaptea arte, în America de Nord", a declarat Teng Jimeng, specialist în cinematografie la Universitatea de studii străine din Beijing.
"Acest fapt va permite Chinei să exercite un fel de soft power (capacitatea de a influenţa prin mijloace non-coercitive, precum cultura, n.r.), prin administrarea acestui tip de lanţ (internaţional) de săli de cinema", a adăugat el.
Grupul Wanda, care are o cifră de afaceri anuală de 16,7 miliarde de dolari, are deja 86 de multiplexuri şi 730 de ecrane în China. Grupul a fost înfiinţat de Wang Jianlin, un magnat chinez, clasat pe locul al şaselea în topul celor mai bogaţi oameni de afaceri din China, potrivit institutului Hurun.
Wang a profitat de "explozia" încasărilor de box office din China, o ţară în care industria cinematografică se află în plină efervescenţă şi în care numărul sălilor de cinematograf cunoaşte o creştere spectaculoasă.
AMC administrează la rândul său un imperiu alcătuit din 346 de multiplexuri din America de Nord (Statele Unite şi Canada), care totalizează peste 5.000 de ecrane, dintre 2.336 sunt ecrane 3D şi 128 sunt ecrane IMAX. Aproximativ 200 de milioane de spectactatori au văzut cel puţin un film în sălile AMC în anul 2011.
Avântul încasărilor cinematografice din China este susţinut de creşterea rapidă a clasei mijlocii, care apreciază ieşirile în weekend în noile centre comerciale, unde sunt amplasate aceste multiplexuri.
În ciuda preţului relativ ridicat al biletelor, publicul chinez a apreciat de exemplu pelicula "Avatar" (totalul biletelor vândute a depăşit 200 de milioane de dolari), filmul "Kung Fu Panda 2", dar mai ales lungmetrajele 3D precum versiunea recentă a filmului "Titanic".
China îşi protejează industria cinematografică limitând la 20 pe an - un număr derizoriu - numărul filmelor străine distribuite pe teritoriul ei. Însă, potrivit lui Teng Jimeng, achiziţionarea companiei AMC de către grupul Wanda ar putea aduce modificări importante.
"AMC va putea să se folosească de Wanda pentru a intra pe imensa piaţă chineză prin intermediul filmelor americane", afirmă el.
În orice caz, chiar dacă piaţa chineză rămâne deocamdată foarte puţin deschisă pentru filmele străine, actorii de renume internaţional încearcă să îşi facă loc aici.
Societatea canadiană IMAX Corp. va înzestra noile săli de cinema din China cu noua ei tehnologie, oferind spectatorilor imagini mai mari şi cu o rezoluţie mai bună.
Printre difuzorii privaţi şi administratorii sălilor chinezeşti care au semnat un contract cu IMAX figurează de altfel şi grupul Wanda.
Gigantul media şi de divertisment american Disney a anunţat, în aprilie, că a încheiat un parteneriat cu grupul public China Animation, dar şi cu gigantul internet Tencent, pentru un proiect ce vizează dezvoltarea filmelor de animaţie chinezeşti.
DreamWorks Animation, specialistul hollywoodian în cinema-ul de animaţie, a anunţat la rândul său înfiinţarea alături de parteneri chinezi a unui studio de producţie la Shanghai.