OK. Mergem mai departe.

"Auzi, n-ai vazut-o ieri pe aia cu Parisu' 3 zile la 150 de euro, nu? Mi-am facut rezervare, e geniala. Merg sa-mi mai fac o tura de poze pentru Facebook, ce sa vad nou in Paris?". Si mai departe. "Frate, ia-ti o saptamana liber de la munca, mergem sa bem la Munchen. Am un tovaras, mergem cu masina lui. Totul mocaciune, bere ieftina si buna, halbe de un litru, carnati de-aia nemtesti, tre' sa fii idiot sa nu vii".

Hm, NU. Cred ca eu sunt ciudatul in scenariile astea, dar o sa spun de fiecare data NU. City break-ul banal a devenit refugiu pentru frustratii care nu mai gasesc masa in centrul vechi.

Snitelul, voucherele fantastice si berea la un litru sunt doar motive de schimbat statusul pe Facebook. Daca pleci DOAR ca sa dai check in-uri acolo unde nimeni din lista ta n-a reusit inca, mai gandeste-te o data. Nu faci decat sa schimbi cadrul pentru nimicurile de-acasa, deci chiar esti un plictisitor.

Din 'Filantropica' ai aflat ca nici macar un cersetor nu reuseste in cariera fara o poveste. Una pe care s-o spuna de fiecare data cu o intensitate mai mare, cu adaugare de drama si absenta de demnitate. Celor 3 tipi de mai sus, pragmatismul nu le da voie sa coboare putin pana la sentimente.

Daca nu mananci snitel la Viena, nu bei bere la un litru in Bavaria si, cel mai important, n-ai poze sa dovedesti ca ai facut asta, atunci esti nimic pentru masa ta obisnuita de like-eri. Mersul pe jos era la moda acum 100 de ani, iar istoria e pentru tocilari fara femei.

Pe cine intereseaza trecutul cat timp tie ti s-a spus ca esti tare cand o bagi pe aia cu 'imi traiesc viata la maximum'? Adica acum. Da, la fel de tare ca aia care au tatuaje tribale si simt ca destinul le-a fost schimbat de Coelho, dupa singura carte pe care au pus mana dupa liceu. Deci, foarte, foarte tare.

Foloseste-te de 'Poke!', dar de data asta nu pe Facebook. Fa-o pe bune, apoi ai voie sa zambesti. Bucura-te ca nu e vorba despre tine. Altfel ai fi avut interzis sa intri in articolul asta, d'oh! :)

Un inceput de poveste. Englezilor le place la nebunie sa spuna 'Make it count...'. Am aflat asta de la o doamna de peste 60 de ani in aeroportul 'saracilor' care zboara spre Londra, aka Luton.

Mofturile nu-s tolerate decat daca au in spate un motiv foarte, foarte bun. La mine n-a fost cazul. Linia dubioasa (si ieftina) de autobuze pe care am ales-o pentru drumul spre oras m-a ratat. De doua ori. "Overbooked, mate. Sorry! Please queue up!". Mai multe bilete decat locurile din autobuz. Amuzant, parca m-as fi asteptat la asa ceva la Bucuresti, nu acolo.

Tonul pe care mi-a zis-o omul trimis sa linisteasca multimea m-a facut sa ma simt de parca eu m-as fi ocupat cu rezervarile la firma lui. Planul de fugit pe la stadioane si constructii regale devenea imposibil dupa un 'misunderstanding' ca asta. Cred ca mi s-a vazut totul pe fata.

'Vii des la Londra?', s-a auzit de undeva, din spate. N-am stiut ca e pentru mine. Am aflat doar dupa ce Ellie m-a tras de mana. I-am spus ca e prima oara. Dupa ce i-am dat asl-ul complet, nu m-a intrebat nici daca am de gand sa clonez carduri sau daca am cazier.

"Spui ca esti pentru prima oara la Londra. De ce nu faci ca orele astea sa conteze? Ca sa vezi cat de simpatici suntem noi, englezii, o sa-ti fac un cadou. Trebuia sa plec cu jumatate de ora inaintea ta. Dupa cum vezi, nu s-a intamplat. Cunosc putin mai bine Londra, traiesc de vreo 65 de ani in orasul ala.

O sa te las sa pleci in locul meu, cu primul autobuz. Cu o conditie: promise me you'll make it count". Am incercat sa o conving ca nu e nevoie, dar mi-a zis ca i-a placut prea mult traseul despre care i-am cerut parerea si stie ca n-o sa reusesc niciodata sa-l fac daca mai astept inca o ora.

Zambetul e adevaratul 'like', asa ca n-avea sens sa mai deschid gura.

Uitati de snitele, halbe si facebook. Astea-s accesorii. 'Make it count', da?!